Oxigenul a fost descoperit de către Carl Wilhelm Scheele (1772) şi Joseph Priestley (1774), independent unul de altul. Joseph Priestley a introdus o cantitate de oxid roşu de mercur într-o capsulă aşezată sub un clopot de sticlă din care se scosese aerul şi care a fost cufundat parţial în mercur. După încălzirea capsulei, focalizând cu ajutorul unei lentile razele solare, el a constatat prezenţa unui gaz. Chimistul a numit noua prezenţă gazoasă “aer deflogisticat”.

Aplicaţii
Proprietatea unică a oxigenului de a menţine viaţa conduce la utilizarea lui pentru:

• Uz medical – resuscitare, respiraţie artificială, anestezie, stabilizare cardiovasculară şi reducerea infecţiilor în spitale şi vehicule specializate;

• Tratarea apei – menţinerea micro-organismelor în reziduurile activate şi reducerea mirosurilor în canalizare prin menţinerea într-o stare aerobă;

• Ambalare – ambalarea în atmosferă modificată pentru respiraţia fructelor şi legumelor, retenţia culorilor în carnea roşie şi evitarea condiţiilor anaerobe pentru peştele alb;

• Acvacultură – oxigenarea apei pentru îmbunătăţirea performanţelor la fermele de peşte şi menţinerea vieţii în timpul transportului;

• Regenerarea râurilor şi lacurilor – injectare cu oxigen pentru a corecta deteriorările produse de poluare.

Oxigenul nu arde dar susţine combustia multor substanţe, motiv pentru care este un gaz esenţial pentru:

• Combustie – creşterea randamentului furnarelor prin îmbogăţirea cu oxigen;

• Tăiere – procese oxi-carburant pentru tăierea oţelului până la grosimi de doi metri;

• Sudare – procese oxi-carburant pentru sudarea oţelului carbon şi aliat, oţel inoxidabil, aliaje de aluminiu, nichel şi cupru etc.;

• Acoperiri – procese oxi-carburant pentru producerea acoperirilor metalice.